Barcelona s-a impus fără prea multe emoții în fața lui Bilbao, scor 3-1, în finala Cupei Regelui. Catalanii au realizat eventul și își pot trece în vitrină trei trofee, dacă se impun în fața lui Juventus, pe 6 mai, în finala Ligii Campionilor. Atmosfera pe Camp Nou a fost incadescentă, cu 50.000 de fani ai lui Athletico. Suporterii celor două echipe au fluierat însă imnul Spaniei.
Barcelona arată în acest final de sezon de parcă abia și-a turat motoarele. Jucătorii lui Luis Enrique arată o poftă de joc pentru care adversarii pur și simplu nu par a avea leac, iar tripleta Messi-Suarez-Neymar se completează de parcă ar juca împreună de la juniori.
O asemenea echipă a avut în față Athletic Bilbao. O echipă care mai pierduse în ultimii ani în fața Barcelonei finalele Cupei din 2009 și 2012. De fiecare dată a marcat și Messi. Așa s-a întâmplat și acum. Catalanii au început cu mult entuziasm, iar în minutul 20, Messi a completat istoria fotbalul cu încă un gol fenomenal. Argentinianul a luat mingea de pe la 40 de metri, a zăpăcit patru adversari, a intrat în careu și a tras surprinzător la colțul scurt.
În minutul 36, tabela avea să se schimbe din nou. Rakitic a deschis bine, Suarez a primit în dreapta și – într-un acces de altruism, a trimis lateral, în fața porții, iar Neymar și-a trecut și el numele pe lista marcatorilor. Barcelona a avut alte câteva ocazii, dar portarul Herrerin a ținut scorul în limitele decenței. Statistica este grăitoare în acest sens. Până la pauză, portarul lui Bilbao a avut patru intervenții decisive, mai multe decât orice portar care a jucat în acest sezon al Cupei Regelui.
Partea a doua n-a mai avut aceeași intensitate, dar golurile n-au lipsit. În minutul 73, Dani Alves centrează în fața porții, Messi vine din spate și face „dubla”. A fost a 10-a „dublă” pentru Messi în acest sezon, mai multe decât orice jucător. De altfel, argentinianul este „responsabil” pentru 85 de goluri marcate de Barcelona: 58 de goluri și 27 de assist-uri. În total, tripleta Messi-Suarez-Neymar a marcat nu mai puțin de 121 de goluri în acest sezon, record pentru orce trio.
Williams a înscris golul de onoare în minutul 79, însă emoțiile catalanilor n-au crescut. Barcelona a câștigat Cupa Regelui și poate face tripla în acest sezon, dacă va trece de Juventus pe 6 iunie, în finala Ligii Campionilor. Va fi un nou examen pentru tripleta MSN.
Echipele de start:
00:06 GOL BILBAO. Williams a redus din diferență cu o lovitură de cap, după o centrare de pe stânga și un marcaj destul de lejer al catalanilor
00:01 GOL Barcelona, 3-0. Messi înscrie din nou. Dani Alves a primit în dreapta, a centrat, Messi s-a furișat în apărarea lui Bilbao și a reușit „dubla”. Este minutul 73
23:07 GOL BARCELONA, 2-0. Rakitic-Messi-Rakitic-Suarez-Neymar e traseul pe care circulă mingea, iar brazilianul are o simplă formalitate de îndeplinit, cu poarta goală.
22:50 GOL BARCELONA, 1-0. Ei bine, am asistat la un gol absolut genial marcat de Leo Messi. A driblat trei fotbaliști ai lui Bilbao în tușă, a mai trecut de unul în careu, apoi a șutat la colțul scurt. Faza e una magnifică, dar trebuie să amintim și greșeala goalkeeper-ului basc.
22:41 Barcelona marchează un gol superb, după o pasă genială a lui Messi, peste întreaga apărare adversă, și o reluare pe măsură a lui Neymar, dar golul e anulat pe motiv de ofsaid. Incorect, arată reluările.
22:28 Scene incredibile pe Camp Nou, la intonarea imnului Spaniei, înaintea începerii partidei. Cele două galerii, recunoscute pentru faptul căreprezintă două provincii ale Spaniei cu tentă separatistă, Catalunia și Țara Bascilor, au fluierat copios imnul.
Campioană în Primera Division, la capătul unui sezon în care a acumulat cu două puncte mai mult decât rivala Real Madrid, și calificată în finala Ligii Campionilor de pe șase iunie, când va întâlni Juventus, Barcelona va lupta sâmbătă, de la ora 22:30, pentru al doilea trofeu al sezonului. În finala Cupei Regelui Spaniei, echipa antrenată de Luis Enrique va înfrunta Athletic Bilbao, formație care a terminat pe locul al șaptelea în campionat.
Barcelona și Athletic Bilbao sunt echipele care se identifică, practic, cu trofeul care va fi pus în joc în această seară. De-a lungul istoriei, catalanii au câștigat competiția de 26 de ori, în timp ce bascii s-au impus în 23 de rânduri, ultima dată în 1984. Cele două formații s-au întâlnit de două ori în ultimii șase ani în finala Cupei Regelui, de fiecare dată Barcelona ieșind victorioasă, 4-1 în 2009 și 3-0 trei ani mai târziu.
Zilele dinaintea meciului care va avea loc pe Camp Nou, stadionul Barcelonei, au fost dominate de anunțurile privind numărul mare de fani ai lui Athletic Bilbao care vor face deplasarea în Catalunia, 50.000 de suporteri ai formației antrenate de Ernesto Valverde fiind așteptați la meciul în care Barcelona, deși va juca pe propriul stadion, va fi considerată oaspete. De asemenea, sunt așteptate momente controversate, având în vedere că atât fanii catalani, cât și cei veniți din Țara Bascilor susțin independența celor două regiuni față de Spania.
Cu multe ore înaintea meciului, fanii lui Athletic au luat cu asalt orașul Barcelona
Pentru Xavi, cel care și-a anunțat plecarea de la Barcelona la finalul acestui sezon, va fi ultimul meci în fața propriilor fani și penultima partidă în tricoul blaugrana, ultima urmând să aibă loc pe 6 iunie, la Berlin, contra lui Juventus.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER